Cateva secrete din culisele examenelor de certificare a nivelului de franceza

Maria BARNA
Cursuri de limba franceza pentru expati
Program de pregătire Româna la BAC-ul francez

Stim ca francezilor le plac prescurtarile si le folosesc din plin in toate domeniile si cu orice ocazie. Asa ca, prima intrebare la care raspund mereu este ce inseamna abrevieri precum DELF/DALF sau TCF.
DELF= Diplôme d’étude en langue française pentru nivelele debutant si intermediar A1-B2; DALF = Diplôme Approfondi en Langue Française pentru nivel avansat C1-C2 si, respectiv, TCF = Teste de Connaissance du Français.

Pana aici, nimic special pentru ca oricine tasteaza in Google aceste prescurtari, poate ajunge cu usurinta la denumirea completa si la descrierea probelor din cadrul fiecarei certificari. Abia din acest moment incep ostacolele si capcanele, si nu ma refer neaparat la dificultatea in a intelege ca DALF-ul C1 e mult mai dificil de luat decat un DELF B1 sau B2. Un prim obstacol consta in “traducerea” a ceea ce se ascunde in spatele descrierii fiecarei probe, si mai ales in intelegerea corecta a asteptarilor examinatorilor care acorda punctele.

Proba orala “l’expression orale”, de exemplu, poate parea multora dintre candidatii care traiesc in Franta, foarte usoara, o banalitate avand in vedere ca vorbesc zi de zi franceza. Si, totusi, foarte multe persoane obtin punctaj insuficient sau mult sub asteptarile lor. Ce nu a mers, ce nu a fost in regula ? - sunt intrebari pe care unii candidati si le-au pus abia dupa ce au ratat a treia sau a patra oara obtinerea certificarii dorite. Unii dintre ei cred emotiile sunt de vina, fiindca induc balbaiala sau pauze prea lungi, in ciuda faptului ca, altfel, cred ei, vorbesc foarte coerent, in situatiile cotidiene.
Cei mai multi, insa nu inteleg pur si simplu ce se intampla in timpul unui astfel de examen. Sunt convisi ca au facut totul, adica au vorbit fara intrerupere si “repede” ca francezii, au raspuns fara ezitare la intrebari, chiar au glumit cu examinatorul. Si, totusi punctaj foarte slab la oral.

Ei bine, unul dintre secrete este intelegerea corecta a criteriilor de apreciere. Prin formularea “vocabulaire étendu”, nu se intelege doar folosirea a 50-60 sau chiar a 200 de cuvinte dintre cele mai uzuale care dau impresia “de vorbit foarte mult”. Un vocabular extins inseamna folosirea sinonimelor (cuvinte cu acelasi sens, dar forma diferita) pentru a evita repetarea acelorasi cuvinte sau structuri gramaticale, precum si a acelorasi ticuri verbale. Se mai intelege si folosirea corecta a unor antonime formate cu prefix pentru evitarea structurilor negative. De pilda, antonimul verbului “conseiller” este “déconseiller” si nu structura « ne pas conseiller », « désobéir » si nicidecum « ne pas obéir », si multe altele de acest tip.

Apoi, se stie ca in timpul unei probe orale, timpul devine relativ pentru cel examinat, asa incat 15 minute par fie foarte mult, fie foarte putin. Multi candidati se pierd intre impresia de vorbit mult si rapid, dar plin de repetitii si necesitatea umplerii golurilor si a pauzele de “ăăăă” cu orice. Ca sa mascheze repede o asemenea pauza, multi reiau ce au spus, schimband unul sau doua cuvinte, crezand ca au salvat aparentele. Falsa impresie pentru ca examinatorii - de obicei doi - s-au prins de mult.

Dar, ceea ce e si mai putin deductibil din descrierea probelor de examen este aspectul subtil legat de atitudinea examinatorului. Printre alte cerinte, unui examinator i se impune sa aiba o atitudine incurajatoare, sa stimuleze conversatia, dar sa nu dea piste si/sau impresii false candidatului. Si, din pacate, tocmai asta se intampla. Candidatii sunt indusi in eroare de amabilitatea examinatorului, de disponibiltatea - ceruta, expres, dealtfel -, de zambete si de strangerea cordiala de mana de la final. Ce nu stiu candidatii? Imediat dupa iesirea lor din sala, cei doi examinatori - dintre care unul ia notite - cuantifica si traduc in puncte fiecare propozitie a candidatului. Amabilitatea si incurajarile nu mai au niciun rol, iar prestatiile candidatilor sunt comparate si punctate “la rece”.
Dupa ceva timp, se comunica rezultatele, iar candidatii cu o amintire placuta despre felul in care a decurs proba orala, nu inteleg punctajul scazut si, plini de ambitie, se reinscriu pentru urmatoarea sesiune de examinari.

Solutia cea mai simpla pentru ruperea ciclul esecului si a impresiei de ghinion este pregatirea corecta, in acord cu cerintele. Puzderia de carti de teste de pe piata nu descrie aspectele ascunse ale examenelor, multe chiar dau sfaturi incorecte din punct de vedere moral pentru ca scopul editurilor este sa vanda iluzia ca certificarile nu sunt chiar atat de grele, si ca rezolvarea lineara a zeci de teste si perseverenta conduc la succes. Practica infirma insa aceste subintelesuri vandute foarte scump.