Despre bilingvismul româno-francez si limita lui de netrecut

Maria BARNA
Cursuri de limba franceza pentru expati
Program de pregătire Româna la BAC-ul francez

Datele de 20 si 21 septembrie sunt doua zile dedicate in fiecare an patrimoniului national francez. Zeci de institutii de cultura, muzee sau chiar institutii importante ale statului sunt deschise gratuit publicului larg. Anul acesta, de exemplu, a fost deschis si Palatul Elysée. Daca ai rabdare de fier si picioare de cal, poti sa vizitezi in doua zile muzee, palate sau castele care altfel, sunt fie inaccesible publicului (cum e sediul presedentiei franceze), fie sunt destul de scumpe. Dar, pentru ca rabdarea mea de fier s-a uzat dupa cele mai importante chateau-uri + jardins si, mai ales pentru ca am cam vizitat ce era de vizitat in imprejurimile Parisului, mi-a ramas in minte un anunt foarte discret despre o expozitie de icoane pictate pe sticla, deschisa la misiunea catolica din Paris.
Asadar, expozitia de icoane de la misiunea catolica, sa fie!

La intrarea in spatiul expozitiei – de vreo 25-30 de metri patrati, preotul, care probabil se ocupase de reunirea icoanelor pentru expozitie, era monopolizat intr-o discutie cu doua doamne. Una dintre ele, mai in varsta, nu era prea angajata in discutie, dar cealalta, ceva mai tanara, ii povestea preotului tot felul de istorii de familie, cu bunici si tata preot, cu baiatul botezat catolic, etc, etc,... Nu trageam cu urechea, dar incaperea era destul de mica (10 m lungime) si imposibil sa nu auzi conversatia destul de animata de altfel. Doamna respectiva vorbea in franceza, impecabil as spune, din punct de vedere fonetic pentru ca am avut impresia ca e frantuzoaica si incepusem sa-mi explic de ce panoul cu descrierea expozitiei de la intrare era prezentat in franceza. Or fi si francezii interesati de icoanele noastre! De ce nu, in fond?

Preotul, care se exprima intr-o franceza corecta, livresca, dar fara intonatia si accentuarea specifica, are proasta inspiratie sa puna intrebarea-cheie: Vous êtes d’où, exactement? Raspunsul a fost din categoria no comment: din Poiana Mărului. Si, din acel moment, toata franceza impecabila a doamnei s-a evaporat, iar conversatia s-a continuat in romana, ca si cum si pana atunci ar fi fost tot in romana. Doar ca, bietul preot a reascultat toate istoriile de familie, cu si mai multe detalii pentru ca doamnei respective i s-a declansat in minte si in suflet tot romanismul pe care l-a crezut bine ferecat in bilingvismul ei perfect.

Poiana Mărului? Cum sa traduci in franceza Poiana Mărului pentru ca de spus nu se poate spune. Nu se poate spune pentru ca franceza nu are acest tip de genitiv in care ceva apartine de altceva, e legat indestructibil si inconfundabil, e un anume loc si nu altul – indicat gramatical prin articolui genitival lui sau -ei. Provenienta este un concept clar, stravechi si inconfundabil. Asa cum unui francez denumiri care contin ...sur Marne, sous Bois sau ...sur Mer, ii spun ceva semnificativ despre un anume loc pe harta Frantei, noua romanilor ne suna familiar si intraductibil nume, precum Vatra Dornei, Targul Neamtului, Tara Oasului, Campia Turzii, Lunca Dunarii sau Cheile Bicazului. Enumerarea nu se poate incheia decat cu unica Poiana lui Iocan, in care Moromete din Silistea Gumesti (un genitiv implicit) citea duminica, gazeta. Categoric bilingvismul are o limita de netrecut. Cand trebuie sa spui locul de unde ai plecat/localitatea in care te-ai nascut nu o poti face decat in limba ta, cu accentul si cu intonatia care tin de pronuntarea limbii tale materne. Orice incercare de traducere suna fals sau nu suna a nimic pentru ca prin translatare se pierde esentialul.